Becuri Auto Stop si Semnalizare
Luminile exterioare de stop și semnalizare ale autoturismului, indiferent dacă sunt atașate în partea din față, laterală sau din spate a autovehiculului, oferă informații altor participanți la trafic prin intermediul semnalelor transmise de acestea. Aceste tipuri de lumini auto vor face un vehicul "vizibil", prin conștientizarea celorlalți participanți la trafic, în ceea ce privește prezența, poziția, direcția de deplasare, schimbarea direcției sau decelerația acestuia.
Becurile auto pestru stop și semnalizarea pot lumina constant sau pot lumina intermitent cu frecvență fixă, în funcție de aplicația dorită și reglementată legal. Cele mai multe dintre becurile auto stop și semnalizare trebuie montate în perechi, unul la stânga și unul la dreapta, deși unele autoturisme necesită folosirea mai multor perechi (cum ar fi două becuri auto de stop la stânga și două la dreapta) și/sau folosirea de surse de lumină redundante (cum ar fi o lumină de stop poziționată la stânga și la dreapta mașinii, fiecare conținând două becuri auto).
Lumini auto exterioare pentru stop și semnalizare
Luminile auto de poziție față: cunoscute sub numele de lumini de parcare și lumini laterale din față, oferă vizibilitate pe timp de noapte a autoturismului marcându-i prezența și dimensiunile acestuia. Becurile auto folosite pentru acest tip de lumină sunt concepute pentru a utiliza puțină energie electrică, astfel încât să poată fi lăsate aprinse atunci când mașina este parcată pentru o perioadă prelungită de timp.
Luminile auto de zi: unele țări permit sau impun ca vehiculele să fie echipate cu lumini de zi (DRL). În funcție de reglementările de trafic rutier ale țării pentru care este construit vehiculul, acestea pot fi de tipul luminilor special dedicate sau funcția DRL poate fi asigurată de luminile auto fază scurtă ale farurilor.
Luminile laterale de semnalizare: este necesară folosirea de becuri auto cu culori deschise pe față și culoarea roșie portocalie a luminii pe partea din spate. Aceste lămpi auto orientate lateral fac ca prezența, poziția și direcția de deplasare a vehiculului să fie observată, în mod clar, și din unghiuri oblice.
Luminile auto indicatoare a direcției de mers sau semnalele de viraj sunt lumini de semnalizare intermitente montate în apropierea colțurilor din stânga și din dreapta din față și din spate ale unui autoturism și, uneori, pe părțile laterale sau pe oglinzile laterale ale mașinii. Acestea sunt activate de către conducătorul auto pe o parte a autovehiculului, la un moment dat, pentru a anunța intenția acestuia de a vira sau de a schimba benda de deplasare spre acea parte, stânga sau dreapta, sau sunt utilizate simultan ca semnal de avertizare de pericol pentru a anunța ceilalți conducători auto cu privire la un vehicul parcat pe șosea sau la o mașină cu avarie.
Semnale de viraj lateral: în majoritatea țărilor, mașinile trebuie să fie echipate cu lumini ce repetă semnalul de viraj, ce sunt montate în lateral, pentru a face indicația virajului vizibilă și pe părțile laterale ale vehiculului. Aceste lumini auto de viraj lateral funcționeaza împreună cu luminile de semnalizare din fața și spatele autoturismului. La unele mașini acestea sunt integrate și în oglinzile retrovizoare.
Lumini auto de poziție spate sau stopuri: vizibilitatea pentru partea din spate a unui autovehicul este asigurată de luminile de poziție din spate numite și stopuri. Acestea vor produce numai lumină roșie și sunt cablate astfel încât să fie aprinse ori de câte ori luminile de poziție din față sunt aprinse, inclusiv atunci când luminile farurilor sunt aprinse. Luminile auto de poziție din spate pot fi găsite în stopurile autovehiculului sau pot fi separate de acestea. În instalațiile de lumină auto cu funcții combinate luminile de oprire / stop au o culoare roșie mai puternică și lumină de culoare roșie mai slabă pentru luminile de poziție spate.
Luminile auto de stop sau luminile de frână ale mașinii: luminile din spate, de culoare roșie, cu iluminare constantă, ce sunt mai luminoase decât luminile de poziție din spate, ce sunt activate atunci când șoferul aplică frânele autovehiculului și avertizează vehiculele din spate că se pregătește să oprească sau să scadă viteza de deplasare a mașinii.
Lumini auto de ceață spate: mașinile sunt echipate cu una sau două "lămpi de ceață spate" ce folosesc becuri auto cu intensitate luminoasă mare și au o culoare roșu aprins, care servesc drept lumini speciale de poziție spate de mare intensitate luminoasă, pentru a fi activate în condiții de vizibilitate slabă, cum ar fi ceață sau ninsoare abundentă, pentru a face autovehiculul mai vizibil din spate.
Luminil auto de mers înapoi sau lumini marșarier: funcția lor este de a avertiza șoferii și pietonii din apropiere cu privire la mișcarea spre înapoi a autoturismului și de a oferi iluminare în spate atunci când mașina este în modul de mers înapoi.
Lumina din spate a plăcuței de înmatriculare auto: plăcuța de înmatriculare auto din spate este iluminată fie de un singur bec, fie de o pereche de becuri auto de culoare albă. Aceste becuri auto auxiliare sunt proiectate pentru a lumina doar suprafața plăcii fără a da lumină vizibilă direct în partea din spate a vehiculului.
Lumini auto interioare pentru confort
Cele mai multe mașini au două console centrale de lumină de curtoazie, situate în fața și mijlocul cabinei autoturismului, pe tavanului habitaclului, pentru a oferi o iluminare de confort prin care să vă fixați centurile de siguranță și să intrați sau să ieșiți din mașină. În zilele noastre putem vorbi despre panouri de lumini de cabină mixte unde, în afară de luminile de curtoazie, vom găsi întrerupătoare de lumină auto pentru citirea hărții, lumini interioare care vizează anumite locuri ale pasagerilor ce permit citirea fără distragerea atenției șoferului și o altă lumină orientată către șofer ce poate fi folosită ca o lumină suplimentară pentru citirea hărții atunci când mașina staționează.
Lumini interioare a mașinii au fost adăugate la marginea inferioară a tabloului de bord, luminând podeaua pentru pasagerii din față sau sub scaunele din față, luminând podeaua pentru pasagerii din spate. Acest tip de abordare de iluminat auto de confort este, de asemenea, uneori folosit pentru a ilumina mânerele ușilor interioare sau exterioare, a treptelor, sau a întrerupătoarelor electrice pentru comanda geamurilor.
Unele mașini au o "iluminare de apropiere" care iluminează mediul din afara ușilor. Aceste lumini auto se pot afla în oglinzile exterioare sau în marginile inferioare ale ușilor.
Alte tipuri de lumină auto interioară și de confort este lumina din portbagajul mașinii, lumina din compartimentul motorului și luminina din torpedou sau din alte compartimente de depozitare.
Pentru toate aceste tipuri de lumini auto enumerate mai sus, în această secțiune veți găsi toate modelele de becuri auto de stop frână, semnalizare, poziție, ceață spate, confort, cabină și auxiliare.
Subcategorii
-
Becuri Auto Stop si...
Un autoturism are mai multe dispozitive de iluminare pentru oprire și semnalizare: semnalizatoare de lumină traseu urmat, lumini de frână, lumini de semnalizare laterală, lumini de avarie, lumini de mers înapoi, lumini de ceață spate și luminile de poziție ale mașinii. Aceste dispozitive de semnalizare auto sunt folosite de șoferi pentru a comunica celorlalți participanți la trafic ce intenționează să facă. Semnalele luminoase atrag atenția celorlalți participanți la trafic că intenționați să efectuați o anumită manevră.
Becuri auto pentru semnalizare
Furnizarea de semnale auto luminoase corespunzătoare, la timpul și locul corect, precum și interpretarea corectă a semnalelor furnizate de către ceilalți participanți la trafic sunt importante pentru siguranța celor ce se deplasează pe un drum public.
Semnalele luminoase ale mașinii trebuie să fie date într-un timp adecvat, înainte de a începe manevra mașinii, și cu suficient de mult timp înainte pentru ca semnificația lor să fie clară și înțeleasă de către ceilalți participanți la trafic.
Luminile auto pentru semnalizarea direcției de mers sunt colorate în portocaliu și pot fi amplasate în față, în spate și în partea laterală a mașinii atât pe partea stângă cât și pe cea dreaptă. Veți folosi luminile semnalizatoare ale mașinii pentru a arăta o schimbare intenționată a direcției, indiferent dacă virați la stânga sau la dreapta sau intrați în trafic din staționare. Utilizați în mod corespunzător luminile semnalizatoare ale autoturismului, oferind celorlalți participanți la trafic suficient timp pentru a reacționa și a se adapta la semnalul dumneavoastră. După ce finalizați manevra dorită, asigurați-vă că luminile de semnalizare au fost oprite deoarece puteți nedumeri și stresa alți participanți la trafic care nu vă mai înțeleg ce manevre doriți să efectuați.
Când apăsați pedala de frână, sunt activate două lumini de avertizare spate. Aceste lumini se numesc semnale de lumini de frână. Aceste semnale sunt afișate pentru traficul din spatele dumneavoastră și indică încetinirea autoturismului. Luminile de frână sunt de culoare roșie și sunt mult mai intense decât luminile auto de poziție.
Când porniți luminile de avarie, fiecare bec auto de semnalizare al mașinii va începe să lumineze intermitent. Aprinde-ți luminile auto de avarie atunci când trebuie să avertizați alți participanți la trafic cu privire la un pericol, cum ar fi că mașina dumneavoastră are dificultăți tehnice și obstrucționează traficul, sau să avertizați alți participanți la trafic cu privire la un eveniment sau obstacol neașteptat apărut pe drum.
Atunci când o mașină este pusă în mișcare spre înapoi, una sau două lumini albe sunt activate în partea din spate a mașinii. Acestea sunt luminile auto de marșarier.
Luminile de poziție din față și spate ale mașinii împreună cu luminile laterale ale mașinii asigură vizibilitatea pe timp de noapte a autovehiculului precum și limita dimensiunilor exterioare ale acestuia. Împreună cu luminile de ceață spate, acestea completează tipurile de lumini de semnalizare ale autoturismului.
Urmatoarea secțiune vă pune la dispoziție spre vânzare toate modelele de becuri auto cu bază metalică de care puteți avea nevoie pentru a înlocui o lumină nefuncțională a mașinii din categoria de lumini de stop și semnalizare.
-
Becuri Auto Seria Mini
Luminile de semnalizare auto, împreună cu becurile auto ce le însoțesc, au o funcție importantă de siguranță. Acestea avertizează o decelerație, o schimbare a direcției de mers a autovehiculului și măresc vizibilitatea mașinii pentru ceilalți participanți la trafic atunci când este întuneric sau în timpul vizibilității reduse dată de condițiile meteo nefavorabile.
Becuri auto miniatură cu soclu din sticlă
Becurile auto din seria mini, becuri auto mici, cu soclu din sticlă sunt utilizate pentru luminile de poziție din față și din spate, luminile de semnalizare a direcției de mers, luminile de semnalizare laterală, luminile de parcare, luminile de ceață spate, luminile de mers înapoi, luminile plăcii de înmatriculare din spate, luminile de confort interior habitaclu și lumini portbagaj. Acestea fac parte din categoria becurilor auto stop și semnalizare.
Acest tip de becuri auto mici, cu bază din sticlă, au scopul de a crește vizibilitatea autoturismului, permițând celorlalți participanți la trafic să observe prezența, poziția, dimensiunea, direcția de deplasare a autovehiculului precum și intențiile de condus ale mașinii.
O bază de sticlă a unui bec auto reprezintă un tip de conector electric utilizat ca element de montare pentru becuri auto mici. Acesta este similar cu conectorul cu pini duali, cu excepția faptului că cei doi "pini" sunt aceleași fire care se extind în interiorul becului, mai degrabă decât să fie rigide, iar firele sunt îndoite pe părțile laterale ale bazei de sticlă, unde intră în contact cu soclul becului.
Becul auto miniatură cu soclu din sticlă este introdus și îndepărtat cu forță directă de apăsare și retragere a acestuia în/din soclu, fără a se roti ca în cazul becurilor auto cu bază metalică. Uneori, mini-becul auto cu soclu de sticlă poate avea filamente duble, acționând atât ca o lumină de poziție spate, de putere mică, sau o lumină de parcare, cât și ca o lumină de frână sau un semnal de viraj cu putere mai mare. În acest caz, o lumină are contactele sale în apropierea centrului bazei, iar cealaltă lumină le are spre marginile exterioare, astfel încât acestea să nu poată fi schimbate în mod accidental. Împreună cu punerea contactelor pe laturile opuse, sau alternante, acest lucru oferă simetria de rotație de bază, astfel încât utilizatorul să nu fie nevoit să determine poziția exactă a becului vechi ars înainte de a introduce un bec auto nou de înlocuire, această poziție de introducere putând fi aleatoare.
Tipurile ECE pentru becurile auto mici cu soclu de sticlă sunt: T5, T10, T15 și T20. Acestea sunt modele cu lumină albă clară sau portocalie și pot avea unul sau două filamente pentru sarcini de iluminare duală.
-
Becuri Auto Festoon
Becurile auto sofit de 31 mm, 36 mm și 41 mm sunt utilizate pentru luminile de poziție față și spate, luminile laterale de semnalizare, luminile de semnalizare a direcției de mers, luminile de ceață spate, luminile de mers înapoi, luminile numărului de înmatriculare din spate, luminile de confort interior, luminile de cupolă, lumina de citire a hărții, lumini oglinzi interioare, luminile de podea și lumina portbagajului. Aceste tipuri de becuri sofit utilizate de autoturisme au scopul de a crește vizibilitatea vehiculului, permițând altor participanți la trafic să vă observe prezența, poziția, dimensiunea vehiculului, direcția de deplasare, îndeplinirea confortului luminos interior al șoferului și al pasagerilor mașinii și, în general, să arate intențiile viitoare de deplasare ale șoferului.
Becuri auto sofit clasice și LED
Cuvântul "bec sofit" se referă, în general, la un bec miniatural cu două capete metalice. Lămpile auto tip sofit se concentrează pe siguranță și rezistență la intemperii, cu evaluări de protecție IP excelente.
Proiectarea și fabricarea becurilor auto tip sofit este despre utilizarea unor becuri incandescente mici lipite pe ornamente metalice. Filamentul incandescent ale becurilor auto sofit este liniar. Filozofia becurilor sofit este despre iluminarea liniară în comparație cu iluminarea punctuală, radială, emisă de becurile rotunde, obișnuite.
În industria auto becurile cu halogen tip sofit sunt fabricate în trei dimensiuni de lungime: 31mm, 36mm și 41mm. Puterea electrica folosită de lămpile auto sofit, cu halogen, este de 5W si 10W. în cazul tehnologiei LED puterea electrică folosită este de 0,80W mult mai mică decât în cazul becurilor sofit cu tehnologie halogen.